FOLLOW US ON: follow us on facebookfollow us on youtubecontact usmobile version HU | RO | EN
tiff logo    
 
Workshop pentru actori: un real succes
2014-07-06 12:46:00

Timp de cinci zile, regizorii Réka Kincses (pentru grupa maghiară) și Alexandru Gherman (pentru grupa română), au condus workshopul dedicat tinerilor actori de teatru care vor să-și îmbunătățească prezența în fața camerei de filmat. Helga, Andrea, Csaba și Emőke au lucrat cu doamna Kincses, iar Brigitte, Andreea, Simona, Csaba și Ilinca au lucrat cu domnul Gherman. În plus, reputatul regizor, János Szász, a ținut o prelegere despre îndrumarea actorilor și despre experiențele sale în procesul creației de film, întâlnire de care toţi participanţii au fost mai mult decât încântaţi.

Acum, la finalul acestui eveniment, noi, echipa TIFFszereda, am dorit să aflăm părerea participanților la workshop și ei au fost mai mult decât bucuroși să ne spună cum s-au simțit, ce au acumulat și cum văd ei diferența dintre teatru și film, legată de relația lor cu tehnica necesară celor două arte performative în cauză.

Din interviul colectiv făcut între două scene interpretate și două înghițituri de supă, am convenit să extragem cele mai reprezentative răspunsuri. De altfel, receptarea tuturor a fost asemănătoare și pozitivă, deopotrivă. Terminând sau studiind la facultăţi de teatru, actorii nu au avut ocazia să joace în filme, iar atunci când sunt organizate workshop-uri de gest gen, li se pare normal să încerce și această experiență. Asta pentru a putea merge la un casting de film în cunoștință de cauză şi cu temele bine făcute. „Neinteracționând cu camera înainte, cred că a fost benefic pentru noi. Am putut să ne dăm seama cum ne vedem pe cameră și cum reacționăm în contact cu aceasta. A fost ciudat să mă văd într-un prim-plan, pentru că mi se văd toate reacțiile faciale şi imperfecțiunile”, a spus una dintre participante, completată fiind de o alta: „La film, întotdeauna mi-a plăcut că totul se poate vedea din gesturi subtile și de multe ori poți să exprimi ceva doar prin intermediul ochilor. La teatru, trebuie să fie totul mult mai evident, trebuie să vorbești în așa fel încât să te audă și cel care stă în spate pe ultimul rând”.

Fiecare e conştient că cinci zile nu sunt de ajuns pentru o dezvoltare suficientă în acest sens, dar pot reprezenta un început pe care apoi să croşeteze alte evenimente asemănătoare: Alexandru Gherman spune: „Mi-am propus foarte multe, dar e un domeniu foarte complex, în 3-4 zile nici măcar nu pui bazele, mai ales că fiecare actor era la un nivel diferit. Unii aveau experiență, alții mai puțin. La sfârșitul workshop-ului, poți spune că ai putea să începi să lucrezi cu adevărat, deși nici atunci munca nu se termină.” Tinerii actori sunt conştienţi că acesta e un proces continuu.

Csaba a ţinut să răspundă puţin mai personal la seria de întrebări. Să vedem ce-a ieşit: „Mai mult am învățat despre mine și mi s-a părut interesant că atunci când sunt în fața unei singure camere de filmat nu am atâtea emoții ca atunci când sunt pe scena unui teatru. Poate asta doar din cauză că regizorul cu care am lucrat a fost foarte empatic. Nu a existat niciun tip de tensiune si ne-am dat frâu libertății. Norocul meu a fost că am fost și singurul băiat dintre toate fetele și, participând la toate activitățile, am acumulat multă experiență. Lucrul care m-a uimit cel mai mult a fost că în schimbul sumei pe care am plătit-o ca să vin la acest workshop, am primit foarte multe. Chiar a meritat şi nu o spun doar de complezenţă!”

Se pare că acumularea de experienţă în faţa camerei de filmat a fost scopul principal al participanţilor, iar începutul în acest sens s-a dovedit a fi un real succes. Vă aşteptăm la anul, pentru un alt workshop-maraton!

Ion Indolean